NATURALEȚE s. f. 1. (Rar) Calitate înnăscută. cf. natural (I 1). cf. lm. 2. Lipsă de artificialitate, de afectare, de rafinament, atitudine, comportare naturală (I 3), (astăzi rar) natural (III 2), (învechit) naturalitate (2); ușurință cu care pare a fi făcut un lucru. v. simplitate. cf. lm, barcianu, alexi, w. Cîteșitrei aveau în comun simplitatea, naturalețea. brătescu-voinești, p. 172. O domnișoară brunetă, drăguță, care declamă cu multă naturaleță „Dușmancele” lui Coșbuc. agîrbiceanu, l. t. 120. Naturalețea cu care sînt debitate aceste expresii de către eroii „ Țiganiadei” e într-adevăr surprinzătoare. VARLAAM-SADOVEANU, 157. – Și: naturaleță s. f. – Natural + suf. -ețe sau din it. naturalezza.