NEANT s. n. Neființă; gol nesfîrșit, nimic. Neantul care domnise de la o margine la alta a orizontului e întrerupt de o superbă ființă în mișcare. BOGZA, C. O. 284. Un slujbaș dat afară... un student care a căzut la examen, – vorbesc de marele neant. GHEREA, ST. CR. I 261. ◊ (Poetic) Luna clară, din neant, Pune pe covoare Străluciri de diamant Și mărgăritare. TOPÎRCEANU, P. O. 99. – Pronunțat: ne-ant.