NEAUZIT, -Ă adj. 1. Negativ al lui auzit; (despre sunete, zgomote sau surse de zgomot) care nu se aude; p. ext. (învechit) care nu se înțelege (bine), confuz, nedeslușit. Și așe, cîți mai de nainte era ascultători, atîția atunce se făcură învățători, dintr-a cărora cuvinte și sfaturi alta ceva nu se înțelege fără numai chiote netocmite și huete neauzite. cantemir, ist. 32, cf. drlu, valian, v., bacovia, o. 249. ♦ (Substantivat, n. pl.; în expr.) Auzite și neauzite = lucruri, fapte de tot felul, cunoscute și necunoscute de cineva. cf. zanne, p. ii, 483. 2. Care sau cum nu s-a mai auzit, care sau cum nu s-a mai pomenit, care întrece tot ce se știa de mai înainte, care n-are precedent; p. ext. extraordinar; nemaiauzit, nemaipomenit. Și tot într-acela an, [au venit] lăcusteale neauzite vacurilor. m. costin, ap. gcr i, 201/2. Nespusă mulțime de unguri au tăiat, făcînd ucidere neauzită, carea nu s-au mai făcut într-o bătaie din veac. șincai, hr. i, 266/23. Că întru adevăr, neauzită este... ciuma (a. 1819). uricariul, vii, 77. Au cutezat a săvîrși în Teheran o faptă neauzită. ar (1829), 77²/12. După ce polonii au plinit cruziile neauzite în curs de douăzeci de zile, se înturnară încărcați de prăzi. asachi, s. l. ii, 103. În casa mea, Afrodita? Ce lucru neauzit! La mine ea niciodată nu știu să fi găzduit. conachi, p. 65. Împăratul Roș vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită. creangă, p. 250. Meșterii ăi bătrîni s-au hlizit la început De asemenea lucru nemaivăzut. Și-nțelepții cu scufă au chicotit de cîntecul ăsta neauzit. deșliu, g. 26. – pl.: neauziți, -te. – pref. ne- + auzit.