NECA vb. I. (învechit și regional) = înneca. 1. Tranz. A omorî, a ucide (mai ales prin sugrumare, prin gîtuire). Dracii amu cerșură de la Hristos să se ducă în turma porcilor ca aceaia să-i neace, să strice și să sârbească inimile stăpînilor lor. coresi, ev. 237, cf. 285. Muierile ceale ce ș-au necat și ș-au lepădat feciorii cînilor (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 324/21. Ceia carii și-au necat feciorii mici. cod. tod. 206. Intrară lupii în turma lu Hristos de o spărgiia și o neca cum era mai rău. moxa, 380/2. Lupul a necat două oi. REV. CRIT. III, 162, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 61. Ursul... le neacă (omoară) o vită, oaie, capră. com. sat. v, 3. (Fig.) Cu postul trupulu-ș neca și-l topiia. coresi, ev. 16. Ereticii... neând și ucigînd sufletele lor și ale oamenilor (a. 1642). gcr i, 98/7. ◊ refl. recipr. Va prinde om pre alt om și se vor neca. paraclis (1639), 257. ♦ (Complementul indică plante de cultură) A înnăbuși, a năpădi, a înneca. Alta [dintre semințe] căzu în mijloc de mărăcini și crescură mărăcinii, necară ea. coresi, ev. 350. ◊ Fig. Era adînc pămîntul inimiei lui cătră sămânța învățăturiei, însă mărăcinii bogăției și grijiei neca-l pre el. coresi, ev. 311, cf. 355. 2. Refl. și tranz. A muri sau a face (pe cineva) să moară asfixiat, prin cufundare în apă sau în alt lichid; a înneca. Cei de pre apă necă, iară cei de pre uscat ca un prahu-i răsipi. moxa, 376/10, cf. 353/38. Baiazit i-au gonit pănă la Dunăre și mulți se necară în Dunăre. id. 403/12, cf. 348/7. Lacrămile acelora sting văpaia focului nestins și viermii aceia se neacă într-ănsele (a. 1642). gcr i, 99/21. Și s-au frînt curabiia și s-au necat toți, numai eu am rămas, dosoftei, v. s. noiembrie 152/35. ♦ Tranz. (Despre ape) A trage la fund (omorînd prin asfixie). Să nu neace (să nu mă îniace D) mere vihorul apelor, nece se înghiță mere adăncatul. psalt. 133. ♦ Tranz. (Despre ape) A inunda, a potopi. Să jelui că-i neacă și-i strică pămînturile. dosoftei, v. s. februarie 73^v/20. – prez. ind.: nec. – lat. necare.