NECONTESTAT, -Ă adj. Negativ al lui contestat; care nu poate fi contestat, pus la îndoială, netăgăduit, indiscutabil, incontestabil. [Este] un lucru necontestat că limbele se prefac. russo, s. 79. Alecsandri publică primele sale poezii ce avură atîta răsunet și care îl ridicară îndată la titlul necontestat de întîiul poet național al României. NEGRUZZI, S. I, 339, cf. MAIORESCU, D. I, 105, scl 1960, 529. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, indiscutabil, sigur. Necontestat că multe din notele despre viața la unguri și Ieși sînt luate din propria-i experiență. iorga, l. ii, 568. – Pl.: necontestați, -te. – Pref. ne- + contestat.