NECĂJIT, -Ă adj. 1. Care are un necaz (1, 2), o durere (sufletească); supărat, mîhnit (1), trist, amărît, (astăzi familiar) paraponisit. Au ieșit den Țarigrad să să ducă la Odriiu... ci pe cale au murit. Unii zic pentru că era bolnav și necăjit. R. POPESCU CM, I, 263. N-au putut a să ascunde nici de cătră cei ce sta împrejur, fiind năcăjit. AETHIOPICA, 15^r/3. Cu tot acest cuvint blajin și plin de mîngîiere, femeile nu se liniștiră și ieșiră tot năcăjite, ștergîndu-și lacrimile. SADOVEANU, O. VII, 325, cf. 598, I, 290. Draga mea, nici n-ai idee ce necăjită am fost. Toată noaptea n-am închis ochii. BARANGA, I. 218. De ce ești tu necăjit tot timpul? T. POPOVICI, SE. 425. Năcăjitu-i omu-atunci, Cîndu-și dă boii pe junei. JARNIK-BÎRSEANU. D. 223, cf. 211, 220, 224. De năcăjit ce sînt, Nu văd iarba pe pămînt, Nici n-aud cucul cîntînd. ANT. UT. POP. I, 27. Sînt supărat, amărît, năcăjit, ALR II, 3706/537, cf. 3226/29, 3 683/29. ◊ (Substantivat) Nu mă trece cu vedearea... pre mine cel necăjit. MINEIUL (1766), 200^V1/17. ♦ Care exprimă, trădează supărare, mîhnire, tristețe. Vorbe... vesele și necăjite. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Cu un obraz necăjit, se uita la soră-sa ca la un dușman, D. ZAMFIRESCU, R. 138. Văzînd obrazul necăjit... din fața lui, spuse zîmbind... T. POPOVICI, SE. 375. ♦ (Despre viață, modul de trai) Plin de supărări, de amărăciune, de neajunsuri¹ (2), de lipsuri; mizerabil (1). Necăjita lui viață Se ține-ntr-un fir de ață. PANN, ap. tdrg. Îngreunați în tinerețele lor cu o grăsime venită din trîndăvie, ajung slăbănogiți la niște bătrînețe necăjite. ispirescu, u. 26. A rînduit Să ia mîndruța urît, Să aibă traiu necăjit. jarnIk-bîrseanu, d. 167. Niște zile amărîte, Necăjite și tîrîte. zanne, p. ii, 356. 2. Care duce o viață grea; obidit, năpăstuit (1); nevoiaș (1), chinuit, muncit, trudit; p. ext. sărac, sărman; (regional) necăjos (2). Unde îngreoeț vărtute loviturilor voastre? Preste... Antonie cel necăjit, cel gol (a. 1802). gcr ii, 197/18. Nemuritorii ardeleni ce deschid restaurația aveau ochii nu la turma năcăjită de sași, de unguri și de sîrbi, dar la cei români... ce sta în picioare cu steagul și sabia României în mînă. russo, s. 65, cf. 104, polizu. Față de om năcăjit, Coajă de lemn putrezit... Nu mai știu, zău, ce să fac Scîrbele să mi le-mpac. beldiceanu, p. 108. Boii stau în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. iosif, v. 74. O fi numai un basm pentru oamenii necăjiți. rebreanu, r. i, 97. Oamenii iștia de pe aici ori îs cărpănoși, ori prea necăjiți. sadoveanu, o. ii, 41. Bucatele puține... fuseseră strînse de mult de necăjiții pămînteni. id. ib. x, 7, cf. id. e. 11. Nu vorbesc de țăranii români, cehi sau sîrbi, care sînt tot atît de necăjiți ca noi, ci de boierii speriați că... proletarii vor face revoluție și la ei. t. popovici, se. 31, cf. labiș, p. 58. O fatî di om năcăjit o greșît ș-o îmblat c-on flăcău. șez. ix, 17. Sînt și oameni care n-au casa lor proprie și se numesc „oameni năcăjiți” sau „sarași”. chest. ii 8/230. ◊ (Substantivat) Au îngenunchiat la scaunul Împărăției. – Dar voi, năcăjiților, de ce ați întîrziat? sadoveanu, o. x, 514. Toți năcăjiții și umiliții vieții. gl 1962, nr. 419, 1/6. ♦ Fig. (Despre somn) Chinuit, zbuciumat, agitat, muncit. Somnul oamenilor săraci e necăjit și vine greu. E ca o prelungire a obidei din timpul zilei. pas, z. i, 246. ♦ (Regional) Slăbănog, pipernicit; schilod, infirm. cf. bîrlea, b. 81, alr ii/i h 81/47. 3. (Regional; în sintagma) Ouă necăjite = ouă încondeiate (cu migală, în mai multe culori). Cîteodată ouăle lucrate au numai două colori; cele muncite sau năcăjite au mai multe colori. pamfile-lupescu, crom. 189. 4. Nemulțumit (de ceva sau de cineva), contrariat; enervat, întărîtat; supărat (pe cineva), pornit. Doară și dumitale ț-au făcut cevaș omul acela de ești așa necăjit pre el? bărac, t. 42/20. Membrii comitetului adecă erau și năcăjiți, le era însă și rușine. barițiu, p. a. ii, 425. Cînd scorpia este necăjită rău, varsă foc și smoală. ispirescu, l. 5. Se sculă, puțin necăjit, ca și cum l-ar fi deșteptat dintr-un vis frumos. vlahuță, o. a. iii, 65. Eugenia și Octavia erau de altfel necăjite și pe părinți că nu le mai trimeteau bani. agîrbiceanu, a. 456. Vream să-l văd cum îi stă necăjit, cît se poate supăra și pînă unde. arghezi, t. c. 125. Toată lumea în așteptare era enervată, necăjită. bart, e. 283, cf. vornic, p. 135. Cu d-ta nu mai poate să vorbească nimeni, zise năcăjit feciorul împăratului. șez. i, 100. Îi năcăjit că nu i-am făcut cum o zis el. alr ii 3 709/2. – pl.: necăjiți, -te. – Și: (popular) năcăjit, -ă, (regional) năcăzit, -ă (viciu, gl.), (neobișnuit) necășit, -ă (pontbriant, d.) adj. – v. necăji.