NEGÎNDIT, -Ă adj. 1. Negativ al lui gîndit cf. R. GRECEANU, CM II, 179, BACOVIA, O. 210, t. popovici, se. 145, alr ii 3 152/228. ♦ (Adverbial; neobișnuit) Fără să gîndească, irațional. Și-l va iubi ca pe un idol, negîndit, nejudecat, cu tot focul inimei ei. f (1897), 345. 2. Care apare, se produce pe neașteptate; neprevăzut, neașteptat. Acesta spăimîntîndu-se de viforul negîndit... însuși pre sine s-au omorît. șincai, hr. i, 58/3. La această fericire negîndită fruntea ei se lumină. filimon, o. i, 134. Lucru negîndit, dragul tatei, să aud așa vorbe tocmai din gura ta. creangă, p. 192. ♦ (Regional; despre oameni) Prefăcut (Arieșeni-Vașcău). alr i 1 558/93. 3. (Învechit și regional) Care nu are facultatea de a gîndi, (învechit) necugetat (2); spec. idiot din naștere. Nu înțelease, asămără-să vitele negîndite și se tocmi lor. psalt. hur. 42^r/4. Om negîndit. alr ii 3 670/284. ♦ Fig. (Regional) Grosolan, necioplit (2) (Sînmihaiu Almașului-Zălau). alr ii 3 668/284. – pl.: negîndiți, -te. – pref. ne- + gîndit.