NEMULȚUMIT, -Ă adj., s. f. Negativ al lui mulțumit. 1. adj. Care nu este mulțumit (I), care are o nemulțumire (2); supărat, mîhnit, (astăzi familiar) paraponisit; contrariat; (învechit și regional) nemulțumitor, (învechit, rar) neblagodarnic, necontentăluit. cf. MAN. GÖTT. 132. Au hotărît... nedăjduind prin agiutoriul nemulțămiților lăcuitori acii cetăți, a o lua fără bătălie, AR (1837), 2¹/33, cf. VALIAN v. Altul... nemulțămit în toate, Parcă nu cunoaște prețul minței de Dumnezeu date. CONACHI, P. 259, cf. 268, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Ca un artist de-a pururi nemulțumit de sine, De mii de ani natura, în setea de mai bine, Se luptă să deschidă desăvîrșirii cale. CERNA, P. 59. Mă miram eu să-mi faci o plăcere, îngîna nemulțumită, F (1903), 159, cf. 165. Criticul pare nemulțumit de felul acesta de a scrie, care s-a demodat. BACOVIA, O. 227. Multă lume a fost nemulțumită în Europa de pacea de la Versailles. SADOVEANU, O. XIV, 15. Mă pregătisem să dau foc tuturor hîrțoagelor dintr-un cufăr, ceea ce în trecut făcusem de mai multe ori, începînd întotdeauna nemulțumit, încă de pe la vreo 20 de ani. ARGHEZI, B. 13. Era adînc nemulțumit, și totuși, într-un fel, era mîndru. GALAN, B. II, 12, cf. 40, 168. Se uita nemulțumit peste curtea celui la care striga și de unde nu răspundea nimeni, PREDA, Î. 133. Începu să facă gesturi mari cu brațele, nemulțumit că lumea îl prețuiește mai mult pe Gavrilă. T. POPOVICI, SE. 144, cf. 162, 174. N-avea de ce să se arate nemulțumit. BARBU, Ș. n. 76. Nemulțămit cu soartea sa. POP., ap. GCR II, 357. ◊ (Substantivat) Cetățile Moldaviei... le arse, vrînd să strice prin aceasta azilul nemulțămiților. NEGRUZZI, S. I, 142. Nu ești mulțămit cu împărțeala ce s-a făcut, omule? – Nu, domnule judecător, zise nemulțămitul. CREANGĂ, a. 146. Nemulțumitului i se ia darul. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă nemulțumire (2). Femeia... aruncă o privire nemulțumită bărbatului ei. TUDORAN, P. 18. 2. s. f. (Învechit și popular) Lipsă de mulțumire (3), de satisfacție, nemulțumire (2); lipsă de recunoștință, ingratitudine. Arată-se și nemulțămita oamenilor împrotiva atăta ustenință. VARLAAM, C. 343. Ș-au dat sămn... pentru nemulțămita lor și păgînia. DOSOFTEI, V. S. octombrie 69^v/15. Cînd vei lua vreo facere de bine de la cineva, nu te arăta nevrednic cu nemulțămita (a. 1713). GCR II, 6/6. – pl.: nemulțumiți, -te. – Și: (învechit și popular) nemulțămit, -ă adj., s. f. – pref. ne- + mulțumit.