NERODIRE s. f. (Popular) Negativ al lui rodire; faptul, însușirea de a nu rodi, de a nu produce roade, lipsă de roade; p. ext. secetă. cf. lb, polizu, pontbriant, d. O mulțime de comune au fost bîntuite de nerodire în anul 1866. î. ionescu, m. 125, cf. ddrf, babcianu, alexi, w., șăineanu, d. u. Cînd lupii urlă mereu, însemnează moarte, război și nerodire. șez. xiii, 104. ◊ fig. Cu cît va petrece un neam întru neîngrijire... despre învățături, cu atît mai mult va fi el defăimat...; și pururea acel neam... va fi pe calea amorțirii și a nerodirii (sec. xix). cat. man. ii, 180. ♦ (Învechit, rar) Loc, teren care nu rodește, care nu produce roade sau care produce foarte puțin. Nerodirea pustiei o ai lucrat. mineiul (1776), 122^v1/24. ♦ (Med.; rar) Sterilitate, bianu, d. s. 696. – pref. ne- + rodire.