NEȚĂRMURIT, -Ă adj. 1. Negativ al lui țărmurit; care nu are limite, margini (I 1), care se întinde, se continuă la infinit, nemărginit (2), necuprins (1), nelimitat, infinit; p. ext. foarte lung; foarte mare; foarte numeros. Peste această priveliște nețărmurită, arșița de cuptor aruncase o rețea subțire de aburi fumurii, hogaș, dr. i, 68. 2. Care nu cunoaște limite (în intensitate); nemărginit (3), imens. Oare ce desfătare vînătorească mai deplină, mai nețărmurită, mai senină... poate fi pe lume decit aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează pe căi fără de urme? odobescu, s. iii, 15. Dragostea de singurătate, atît de nețărmurită la toți vînătorii umplea pieptul tînărului. p. zamfirescu, v. ț. 32. Între cronicarii care într-o frază călită ca de un meșter faur evocau tot sufletul românesc, și între poezia lui Mureșanu... deosebirea este nețărmurită, petică, o. 415. O bucurie nețărmurită îi furnica prin toate mădularele, sadoveanu, o. iv, 568. Lenin avea încredere nețărmurită în forțele creatoare ale poporului, scînteia, 1953, nr. 2 563. O nețărmurită dragoste pentru țară se desprinde din versurile poeților. beniuc, p. 147. Întregul popor muncitor întîmpină cu dragoste nețărmurită aniversarea a 40 de ani de la făurirea Partidului Comunist din România. lupta de clasă, 1961, nr. 4, 33. Ne-am despărțit de anul 61 și am primit pe urmașul lui... cu nețărmurită încredere în viitor, contemp. 1962, nr. 795, 1/1. ♦ (Învechit, rar; despre oameni) Atotputernic. Starea lor fericită de domni nețărmuriți preste țeară și popor are să dureze tot așa în vecii vecilor, barițiu, p. a. ii, 46. – pl.: nețărmuriți, -te. – pref. ne- + țărmurit.