NOBILITATE s. f. (Învechit) 1. Nobilime (1). O! noblătate, vechie adevărată! BUDAI-DELEANU,T. v . 66. Toată nobilitatea (boierimea) românească și cu aceasta mulți popi voiesc de episcop pe Ioan. BARIȚIU P. A . I, 321, cf. LM. 2. Noblețe (2). Nimene cu nobilitatea sau cu nemeșugul său să nu se laude. ȚICHINDEAL, F 381/14. Cu nobilitate nu numai fiii carii au slujit patriei, ci și următoriilor din neam în neam să se dăruiască, id. ib. 383/2. Boier e meserie de apărarea țărei, Iar nu nobilitate. HELIADE, O. I, 226. Nobilitatea și rangurile feudali presupuneau avuții mari, cîștigate sau fără nici o greutate, sau cu prea puțină osteneală. BARIȚIU P. a. I, 493, cf. ALEXANDRESCU, M. 291. Aceștia au cîștigat nobilitatea pe timpul lui Ioan Huniade. F (1885), 246. Un document din 1269 conține dăruirea... dreptului de nobilitate. XENOPOL, I. R. II, 155. 3. Noblețe (3). Mărimea pricinii face nobilitatea faptelor. GOLESCU, E., 236/13. Strălucirea adevărului, nobilitatea sentimentelor și plăcerea cea dulce și sfîntă spre binele public. GENILIE, G. I/9. Nobilitatea simțimintelor acestei inime. ASACHI, S. L. II, 22. Tăria convicțiunilor sale și nobilitatea simțămintelor. F (1879), 205. 4. Noblețe (4). Unea la multa nobilitate un duh nemărginit. PLEȘOIANU, A. 55/1. De a lui nobilitate ș-omenie mă miram. HELIADE, O. I., 428. Foarte cu nobilitate întru toate s-a purtat. PANN, E. I, 103/8. Zădărnicia slavei să-mi lase l’îndemînă Nobilitatea seacă. NEGRUZZI, S. II, 231. ◊ Fig. Orice scriți, luați aminte prea jos a nu vă lăsa, Un stil cît de prost își are și nobilitatea sa. HELIADE, O. I,120. – pl.: nobilități. – Și: (învechit) noblătate s. f. – Din lat. nobilitas, -atis.