NOBLEȚE s. f. 1. (Astăzi rar) Nobilime (1). Dinaintea salei de priimire duca au fost complementuit de cătră marșalul noblesei și de cătră marșalii ținuturilor guberniei. AR (1829), 62¹/46. Noblesa Moldovei, CR (1829), 247²/25. Stările unei nații sînt mai întăi: clirosul, noblesa, cetățănimea și țărănimea. ELEM.G. 51/23. În cursul de vro cîteva ceasuri mergea trăsurile înaltei noblesă și a dregătoriilor. AR (1838), 238²/4. Noblesa îi asuprea cu un giug foarte nesuferit. ASACHI , S. L. II, 8, cf. BULETIN, f. (1843), 315²/39. Noblesa începu a murmura împotriva lui Albreht. IST. m. 118/25, cf. STAMATI, D. , POLIZU. Locuința... era situată în strada Caliții, care pe timpii aceia devenise foburgul favorit al nobleței și al amploaiaților de toate gradele. FILIMON, O. I, 119, cf. 176. Acești nobili români se bucurau de toate privilegiile nobleței maghiare. XENOPOL, I. R. II, 158. Unul din cele mai însemnate privilegii ale nobleței a fost, la toate popoarele, acela de a fi scutită de plata dărilor către stat. id. ib. III, 184. Mai puțin sănătoase, aceste părți din Paris sînt părăsite de noblețe, care-și îndreaptă acum privirile spre alte cartiere, sănătoase. OPRESCU, I. a. III, 43. Această nobleță este teribil de gravă și înfumurată. CĂLINESCU, I. 33. 2. Calitatea de nobil (1), rangul sau titlul de nobil; (rar) nobilime (2), (învechit) nobilitate (2). v. boierie. cf. NEGULICI. Catîrul unui părinte, Cu proastele lui cuvinte, Nobleța își lăuda. ALEXANDRESCU, m. 291. Averea lasă-ți și luxul nebunesc, Străbunii ce pe buze-ți mereu se întîlnesc, Noblețea, – orice titluri, – și orice vanitate! MACEDONSKI, O. I, 168. 3. Caracter nobil (4), atitudine, însușire morală superioară; (învechit) nobilitate (3). cf. STAMATI, D. Simțiminte adevărate care se disting prin nobleța lor. MAIORESCU, CR. I, 82. Și ca soț... ajungea la culmea nobleței sale. F. (1906), 25. Admirabilă nobleța omului, IBRĂILEANU , S. L. 97. O liniștea însă gîndul că, așa, noblețea și mărinimia rămîneau de partea ei, neștirbite. GALAN, B. II, 105. Copleșit de noblețea hotărîrii lui..., coborî. id. ib. 141. Să-l facă să recunoască superioritatea, bunătatea și noblețea lui George. T. POPOVICI, SE. 326. 4. Distincție, eleganță, (învechit) nobilitate (4). Coșbuc e un poet eminamente original. Original nu numai... prin nobleța formei, dar și prin faptul că răsfrînge în creația lui un alt mediu. GHEREA, ST. CR. III, 125. La exterior, simplicitate și noblețe romană. OPRESCU, I. a. III, 39. – Și: (învechit) noblesă s. f. – Din fr. noblesse, it. (învechit) noblezza.