NOROCIT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. Norocos, fericit. Împărăteasa îl sărută plîngînd și-i pofti întoarcere norocită. POPESCU, B. II 15. Ca să fiu, dar, norocită, S-o ascult pe ea. ALECSANDRI, T. I 411. Noi am făcut un norocit drum. KOGĂLNICEANU, S. 16. 2. (Învechit) Care aduce noroc. Iaca norocita plăcintă de care am vorbit, intră adusă pe o tipsie de argint. NEGRUZZI, S. I 287.