NOUĂ num. card., s. n. I. num. card. (Adesea în componența unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între opt și zece. 1. (Cu valoare adjectivală) După ce trecură noao sute și treizeci de ai. CORESI, EV. 101. Nouă steaguri boierești (cca 1625). GCR I, 70/11. Noao rodure a d[u]hului omului de bună dare a d[u]hului sf[î]nt întru el să nasc. PARACLIS (1639), 252. Și au domnit cu fiiu-său dinpreună doi ani și noao luni. URECHE, l. 181. Noao ani întregi. MAIOR, IST. 219/3. Născu pe viteazul nost După noao luni. BUDAI-DELEANU, T. V. 35. Nouă ani și nouă zile. F (1906), 8, cf. TOPÎRCEANU, B. 99. Puii sînt nouă zile orbi. STOICA, VÎN. 105. Toamna-mi fură De la gură Tot ce-n nouă luni adun. MINULESCU, V. 212, cf. 184. Cu ajutorul unei lingurițe se ia sămînță din nouă pătrățele. AGROTEHNICA, II, 20. În dormitorul comun va horăi nouă ore tot poporul. GALAN, B. II, 62. Se duc pe-aici, la Toroioagă, nouă mineri cu-n compresor. DEȘLIU, m. 21. Pămîntul este una din cele nouă planete care se rotesc în jurul soarelui. GEOLOGIA, 6. Nouă cete îngerești. TEODORESCU, P. P. 255. Eu sînt prunc de nouă ai, Tu măsele-n gură n-ai. JARNIK-BÎRSEANU, D. 449, cf. 442. Unde vă duceți voi, fetilor? Cu nouă mătureli, Cu nouă lopățeli? MAT. FOLK. 1516, cf. 1 476. ◊ (Învechit; așezat după substantiv) Alixandru Vodă den Țară Rumânească încă au murit; domnind, toată domniia lui, ani nouă. R. POPESCU, CM I, 305, cf. ȘINCAI, HR. I, 23/16. ◊ (Prin exagerare; indică un număr mare, nedeterminat) Du-l cu tine meșteșugul Care ne-ntărea soboru’: Meștere a nouă sate, Lăutare, Laie Chioru! GOGA, P. 71. De pe deal Se vede peste nouă sate! IOSIF, v. 31, cf. 81. Să te bată, badeo, bată Nouă boale dintr-o dată, Nouă boale Ș-o lingoare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 265, cf. 369, 451. Poftim ș-o părechi di papucei, Cu talpa di buhai, Ca să țîi nouă ai. MAT. FOLK. 1 497. Nu e nebun cel ce mănîncă nouă pite late, ci cel ce i le dă. ZANNE, P. IV, 80. Ăl de știe carte are patru ochi și nouă minți. id. ib. <u>V</u> 143. Unde sînt nouă frați, Coada să nu-ți bagi (= unde sînt mai mulți uniți să nu te amesteci). cf. id. ib. IV, 371. Cînd îți intră paraua în mînă, leagă-o în nouă noduri. cf. id. ib. V, 481. A mîncat pită din nouă cuptoare, se spune despre un om care a umblat mult, care a văzut și știe multe. cf. id. ib. IV, 83. ◊ Expr. A avea (sau a-și pune) nouă băieri la pungă = a fi foarte zgîrcit. cf. DELAVRANCEA, O. II, 285. A merge pe nouă cărări V. cărare. A avea nouă suflete = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz. cf. id. ib. II, 293, 439, DELAVRANCEA, O. II, 34. (Peste) nouă țări și nouă mări sau (peste) nouă mări și nouă țări, peste nouă țări și mări, peste nouă mări, peste nouă țări V. mare² (1). ◊ Compus: nouă-ochi = pește cu corpul cilindric, cu ambii dinți de pe placa superioară ascuțiți și depărtați unul de altul, iar cu cei de pe placa inferioară apropiați; sugaci. (Petromyzon fluviatilis). cf. ANTIPA, f. I. 276, SIMIONESCU, f. R. 240, C. ANTONESCU, P. 74. ◊ (Cu elipsa substantivului determinat) Nu zeace [leproși] se curățiră, dară noao. CORESI, ap. GCR I, 27/10. Cu ăsta nu e chip de vorbit, Ghiță, a strigat Stanca. Pui tu două, el pune nouă. SADOVEANU, m. C. 15. Numără copacii... nouă pe o parte, trei pe cealaltă. BARBU, Ș. N. 135. Pînă-i popa la altar, Preoteasa-i la hambar; Preoteasa coace ouă, Popii două, mie nouă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 469, cf. 403. Cine mi-o făcut cu opt, eu desfac cu nouă. MAT. FOLK. 1519. Nu ne ajunge c-avem două Și ne vin și alte nouă, spun cei care au multe nemulțumiri ce se succed una după alta. cf. ZANNE, P. v, 278. ◊ Expr. A se duce opt (cu a brînzei nouă) V. opt¹ (I 3). 2. (Numărul abstract corespunzător) cf. MAN. GOTT. 12, LB, PONTBRIANT, D., ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. 3. (Intră în componența numeralului adverbial corespunzător) Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. De nouă ori a ridicat pînă acum brațul drept. SADOVEANU, M. C. 93. Locuitorii lui ar vedea soarele de nouă ori mai mare. CONTEMP. 1962, nr. 796, 1/6. Să nu ne mai întîlnim, Numai sîmbăta o dată, Dumineca ziua toată, Alte zile-arareori, Într-una de nouă ori! JARNIK-BÎRSEANU, D. 62, cf. 91, 260. 4. (Precedat de „cîte”, intră în componența numeralului distributiv corespunzător) Cumpăra cîte două ouă d-o para și vindea cîte nouă. ZANNE, P. v, 445. ◊ (Cu valoare adjectivală) Fabuliștii-n lumea toată sînt puțini. Ca să dai de dînșii, trebuie să sări Peste cîte două, trei și nouă țări. ARGHEZI, S. P. 11. 5. (Cu valoare de numeral ordinal) Al nouălea, a noua. Adunîndu-se toți trei în Pannonia în nouă zile ale lui septemvrie. ȘINCAI, HR. I, 48/25. Nu vedeți că ne învîrtim în loc? Batem apa în piuă de la ora nouă seara. BARANGA, I. 181 ◊ (Cu elipsa substantivului determinat) În nouă ale lunei. POLIZU. Autobuzul trece la nouă. SEBASTIAN, T. 13. Cînd bătea ceasul la nouă, Mă-mbrăcam în haine nouă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 300. II. s. n. 1. Semn grafic care reprezintă numărul nouă (II); p. ext. desen, figură în forma acestui semn. A scris un nouă pe tablă. 2. Nota nouă (II). cf. CADE. A luat un nouă la matematică. 3. Carte de joc marcată cu numărul nouă (II), care are nouă puncte; nouar (2), (regional) nouacă. cf. DR. XI, 144. – pl.: (II, rar) nouri. – Și: (învechit și popular) noăo num. card. – lat. novem.