NOVITA s. f. (Învechit; mai ales la pl.) Noutate (II 2). Spăimîntîndu-se de această novita... n-au îndrăznit a pune a sa dreaptă vinovăție la primejdie. IST, AM. 40^r/5. Nu știi vreo novita prin cetate, arhon maiore? KOTZEBUE, U. 22^r/4. Era prea dorit ca să auză novitale. L. ASACHI, J. 79. Fiindcă te afli în părțile aceste, îți trimet... această novita (a. 1821). URICARIUL, VII, 86. Novitale de la armie. AR(1829), 21¹/3. Novitalele din țeri streine să vor publica în grabă. BULETIN, F. (1833), 195¹/29. Novitaua despre marea nenorocire de care s-au cuprins marina. AR(1834), 89¹/32. Mii de novitale mai mult de ei născocite. GORJAN, H. II, 6/5. Am mai multe novitale din patriia me. KOGĂLNICEANU, S. 42. S-au priimit din Arabia novitale nepriincioase pentru oastea eghipteană. AR(1839), 2¹/7. Cucoana începe a-și arăta turbanul și boierul a spune novitale. NEGRUZZI, S. I, 240. Apoi acolo să fie auzit novitale. GHICA, S. 262. Ne-aduce o ploscă plină de novitale politice și sociale. CARAGIALE, O. VII, 85. – pl.: novitale. – Din it. novita.