NUANȚA vb. I. Tranz. 1. A colora, parcurgînd progresiv gama nuanțelor (1) unei culori; a armoniza (culori); a colora în nuanțe diferite. cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora. v. accentua. [Epitetele] îngăduie poetului să nuanțeze caracterizările sale în forma cea mai concisă cu putință. VIANU, s. 45, cf. id. m. 192. Privirea lui, nuanțată de surîs, părea să spuie lung prelungit: biata fată. CAMIL PETRESCU, O. III, 164. ◊ Absol. El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul și se avecina cîteodată cu ridicolul. Macedonski, o. IV, 112. – Pronunțat: nu-an-. – prez. ind.: nuanțez. – v. nuanță. cf. fr. nuancer.