NUANȚAT, -Ă adj. 1. Colorat în nuanțe (1) diferite. Verdeața cea nuanțată. DESCR. APE, 42, cf. PONTBRIANT, D., LM. Dimineața-ncremenită sta în cer pe pragul porții. Și muia cu lacrimi negre nuanțatul ei buchet. MACEDONSKI, 0. I, 77, cf. DDRF. ♦ (Despre culori) Combinat (în chip armonios); armonizat. Semințele de culoare brună-închis, nuanțată cu negru, marmorate. agrotehnica, ii, 178. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate; marcat² (3). Imagini prea multe, prea nuanțate în diversitatea lor. ibrăileanu, s. l. 32. Gîndirea lui Odobescu este... bogată și nuanțată. vianu, m. 191, cf. 183. ◊ (Adverbial) Ar fi fost recomandabil să se trateze mai nuanțat unele probleme. lupta de clasă, 1961, nr. 7, 48. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. A fost încîntat întăi de limba mlădioasă, nuanțată, așa de simplă și de artistică în același timp a marelui scriitor de la Humulești. sadoveanu, e. 133. „Visele de dimineață”, volum bine cumpănit..., reflectă limpezirea versului său, găsirea unui timbru mai nuanțat decît în placheta anterioară, gl 1962, nr. 419, 2/3. ◊ (Adverbial) Alegerea unei teme fantastice... nu poate fi interpretată ca o evadare din realitate, ci un prilej de a întrebuința cît mai nuanțat teme populare. contemp. 1948, nr. 108, 10/4. Africa e continentul mirific al încîntărilor de ordin vizual – și tînărul poet surprinde nuanțat această bogăție de culori. tribuna, 1962, nr. 267, 3/1. – Pronunțat: nu-an-. – pl.: nuanțați, -te. – v. nuanța.