NĂBUȘEALĂ s. f. 1. (Învechit) Faptul de a năbuși (1); năvălire (1), invazie, cotropire. Mai de demult... împărații pe marginile Dunării... făcînd cetăți și orașe, năbușealele varvarilor opria. cantemir, hr. 154. 2. Căldură mare, aer înnăbușitor (din cauza temperaturii ridicate); zăpușeală, zăduf, nădușeală (2), (popular) năduf (2). Pe năbușala asta te bolnăvești chiar din senin. d. zamfirescu, v. ț. 15, cf. h xviii 18. Se pun la umbra unui pom, că era căldură mare și năbușală cumplită. reteganul, p. i, 22, cf. alr sn v h 1 502, Mat. dialect, i, 213, 232. 3. (Regional) Sudoare, nădușeală (1). În Muntenia se întrebuințează mai mult termenul năduș(e)ală, mai rar înnădușală, năbușeală. CANDREA, f. 19, cf. ALRM i/I h 9. 4. (Regional) Astmă, alrm i/i h 159. – pl.: năbușeli. – Și: (regional) năbuhală s. f. Mat. dialect, i, 213. – Năbuși + suf. -eală.