NĂDUȘI vb. IV. I. Intranz. A secreta (prin pori) o substanță lichidă cu o compoziție asemănătoare cu a urinei; a transpira, a asuda. O să cam nădușească cu ei cînd să va lupta. pann, e. ii, 80/6. Și eu nădușesc al dracului. CARAGIALE, O. II, 150, cf. CANDREA, f. 19. Mîna mea nădușise în mîna nădușită a lui bădia Ionică. brăescu, a. 86. Văzînd cu coada ochiului că-i nădușit de căldură... teodoreanu, m. ii, 57. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. sadoveanu, o. xvii, 231. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. stancu, d. 181, cf. 35, pas, z. i, 112. Am strigat... protestînd, măcar că nădușisem. vornic, p. 136. ◊ Refl. Altă dată ai simțit că te cuprinde amețeala și ți se nădușește fruntea. pas, z. i, 257, cf. alr i 1 111/690, 695, 768, 776, 800, 808, 870, 940, 954. M-am nădușit. alr ii/i h 94/836. II. 1. Tranz. (Învechit și popular) A sugruma, a sufoca. Au cu mănule-l zugrumă, sau-l nădușește împresurăndu-l cu ceva pînă creapă. prav. 85, cf. alrm i/ii h 410. M-o strîns dă grumaz de o fost să mă nădușască. alr ii 3 589/334, cf. 3 589/352, 362, 574. ◊ Fig. Durerile te vor năduși, cunoștința te va ocărî, diavolul asupra ta se va scula. maior, p. 17/2. ♦ refl. A muri prin sufocare. Unora limbile li s-au înflat ca un dop și s-au nădușit. dosoftei, v. s. noiembrie 123^r/14. S-au fost nădușind oamenii pe porțile mănăstirilor, fugînd noaptea. n. costin, let. ii, 110/29. Ludovic craiu s-au năruit și într-o mlaștină călcat de calul său, acolo s-au nădușit. id. l. 351. Era pe aci, pe aci să mă nădușesc. reteganul, p. iii, 39. 2. Tranz. (Regional) A bate pe înfundate. cf. alr sn iv h 978. 3. tranz. fig. (Învechit) A asupri, a oprima. Au nu bogații cu putearea lor vă nădușesc pre voi și vă trag pre voi la leage? n. test. (1648), 177^r/29. 4. refl. Fig. (Învechit, rar) A se scîrbi, a se dezgusta. De toată mîncarea gunosi-se (nîdușia-se v, să îngrețî d) sufletul lor, și apropiară-se pără la ușa morției. psalt. 230. ♦ A regreta, a se căi. Boiarii numai ce să nădușiia și zicea că de ar fi știut că nu vor să piară, nu s-ar fi apucat de ce au început. anon. cantac., cm i, 199. – prez. ind.: nădușesc. – Din bg. надуша. cf. scr. nadušiti.