NĂZĂRI vb. IV. 1. Tranz. (Popular) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a întrezări; a observa. cf. barcianu, tdrg, șăineanu, d. u. Năzăream prin întuneric sentinelele care ne păzeau. stancu, r. a. ii, 390, cf. 66. Peste cîmp că se uita, Trei cîrlăiori năzărea. Mat. folk. 124, cf. 47, 192, 688. Osteniți și însetați nevoie mare, năzăriră o fată mare care cînta și secera cu multă hărnicie. șez. xii, 112. Într-un deal mi să urca, În toate părți să uita, Poate o năzări ceva. păsculescu, l. p. 236, cf. 204, 258, novacoviciu, c. b. i, 14. Mîne-n zori să-l năzăresc Și cu el să vorbesc. gr. s. v, 138, cf. arh. Olt. xxi, 271, alr i 306/810. ♦ (Regional) A ochi, a ținti (Banloc-Timișoara). alr i 1 217/35. 2. Refl. și intranz. (Adesea cu un complement în dativ) A se arăta vederii, a apărea înaintea ochilor (de departe, nedeslușit); a se ivi, a se zări. cf. ddrf. Frînturi de oaste-aleargă pe-apucate, Ard satele... Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare. iosif, v. 69. Oblonite... rămîn ferestrele beciului vostru și nu se mai năzare nimic înlăuntru. ciaușanu, r. scut. 16. Lui Stoicea îi năzări, printre copacii ce dădeau devale, o sclipitură ca de brici. Era iazul. galaction, o. 46. În calea mea, rugina roșcată se năzare, Pe culmele pleșuve și colburi ce plutesc. lesnea, p. e. 29, cf. id. i. 34, pribeagul, p. r. 57. În fața ochilor i se năzărea cîmpul cu zăpada jupuită ici, colo. v. rom. noiembrie 1953, 159. Un cap bubos se năzări la geam. camilar, n. i, 76, cf. 173. Satul departe. Nu se cunoștea decît o luminiță care de-abia se năzărea. plopșor, c. 125, cf. com. din straja-rădăuți. ◊ (Despre imagini nereale, fantastice) Mă grămădeam lîngă mama ca nu cumva să fiu înhățat de vreuna din dihăniile ce mi se năzăreau. gane, n. iii, 57. Trecînd printr-o pădurice, mi se tot năzăreau pe după huciuri turbane și fesuri turcești. conv. Lit. xvii, 71. Se vede că-ți năzăresc tot soiul de minuni. i. negruzzi, s. iii, 230. Și se năzare chipul strigoilor pe horn. lesnea, i. 8. I s-a scrîntit muierea. I se năzar copiii pieriți, ca niște pui cu fulgit sadoveanu, o. xvii, 316. Parcă mi s-a năzări, o lumină de pe ceea lume. camilar, n. ii, 420. cf. 16, i, 85, 109, 202, rădulescu-codin, l. 127, pamfile, c. ț. 46. 3. refl. impers. A i se părea că aude, că vede etc. ceva, (învechit și popular) a i se năluci (2); p. ext. a-și închipui, a-și imagina, a crede. I se năzări în somn cu[m] să fie venit Dumnăzău. herodot (1645), 133. Eu îmi năluceam că iaste lucru puțin a măniia pre D[u]mnezeu, nici nu mi se năzărea ceva groază și spaimă în păcate. maior, p. 119/9, cf. lb. Lui i se năzare, gata să-l înghită, Grozavul mormînt. c. stamati, p. 272. Pentru că mi-e drag să șăd la vorbă, hop! li se năzare nu știu ce. negruzzi, în pr. dram. 454, cf. conv. Lit. iv, 92. Dă perdeluța într-o parte și i se năzărește că vede în pragul din față două umbre albe. caragiale, o. i, 52, cf. ddrf. În vreo două rînduri i s-a năzărit că nu e bună mîncarea. sandu-aldea, u. p. 190. Unii slujbași moldoveni... dacă li se năzărea ceva neplăcut băteau pe căpitanii de poștă. n. a. bogdan, c. m. 150. Năzuise să fie și orator și i se năzărise că a și ajuns la această culme. ciaușanu, r. scut. 44. Mereu i se năzărea că aude pași prin grădină. rebreanu, r. ii, 119, cf. 149, id. nuv. 63. I se năzărește că în starea în care se află, i-ar fi o mare ușurare să cunoască și altă femeie decît soția lui. camil petrescu, t. ii, 303. Nu-i nimica, Constandine. Mi s-a năzărit! sadoveanu, o. vii, 329, cf. xiii, 670. Oamenilor li se năzărea că aud aevea zbîrnîitul mașinilor. scînteia, 1952, nr. 2 398. Ți se năzare ori ai înnebunit? arghezi, c. o. 99, cf. id. s. p. 48, beniuc, v. 137. Li s-o fi năzărit ceva... Acuma s-au liniștit. galan, z. r. 103, cf. id. b. ii, 106. I se năzări că s-o fi întors Todericiu de la Budapesta. vornic, p. 195. Cînd s-a însurat, i s-a năzărit că de acum înainte trebuia să pășească în fruntea satului. t. popovici, se. 138, cf. rev. crit. iii, 162, i. cr. v, 374, gr. s. vi, 241, a v 15, 16, vi 26. ♦ Intranz. (Despre închipuiri, idei neobișnuite, ciudate) A-i apărea, a-i veni în minte. Să scrii din ce-ți năzare și, răzimat în cot, Uitîndu-ți călimara, să-nmoi penița-n gură. arghezi, c. o. 149. Ce ți-a năzărit, femeie? Cine ți-a vîrît năzbîtiile astea în cap? baranga, r. f. 22. ♦ (Rar) A avea poftă (de ceva), a-i veni chef. I se năzare de măritiș. stancu, d. 312. ♦ Refl. (Învechit; despre cai) A se speria. Caii s-au năzărit. ap. ddrf, cf. ȘĂINEANU, D. U. – prez. ind.: năzăresc și năzar. – Și: (neobișnuit) lăzări vb. IV. dr. x, 379. – Din v. sl. НаЗБРѢТИ.