NĂȘIC, -Ă s. m. și f. Diminutiv al lui naș²; (rar) nășel, (regional) nășuc. Cf. polizu, lm, ddrf. Nu știi, nășică, ceva? S-a bolnăvit neveasta. teodorescu, p. p. 336. Doamne! nînășică dragă! Nu cumva vorbești în șagă? marian, sa. 36. Scoal’, nevastă, mă gătește, Că nășicu mă poftește. mat. folk. 58, cf. alrm ii/i h 207, alr ii/i mn 79, 2 682/605, 723, 728, 769. ♦ (Regional) Cumătru (Băbiciu-Caracal). Cf. alrm i/ii h 306/887. – Pl.: nășici, -ce. – Și: (regional) nănășică (ddrf), nînășică s. f. – Naș² + suf. -ic.