OBICEI s. n. 1. Deprindere, rînduială, uz, mod de a se purta, de a se îmbrăca etc. comune unui popor, unui grup de oameni etc.; (învechit) obicină (1). v datină, tradiție. Și obiceai încă era, întru aceaia featele să nu lăcuiască. coresi, ev. 498, cf. palia (1581), 116/10. Să mai înblînziră arapii aceia, învățînd obiceile eghiptenilor. herodot (1645), 102, cf. 363, 399. Se cade a se purtare craii, împărații și domnii în podoabe și în obiceaie de cinste. ureche, let. i, 103/20. Nu iaste obiceaiul să umble muierile după bărbați, prav. 168, cf. 253. Priimit-am obiceaiu vechiu de la greci, de să face începătura anului (a. 1675). gcr i, 221/9, cf. 219/33. Încheind mult cuvintele pentru pocăință și pentru podoaba obiceaielor, năravurilor, dosoftei, v. s. noiembrie 122^v/18, cf. septembrie 29^v/26. Multe obiceaiuri de a rîmlenilor sînt acmu la turci. n. costin, l. 126, cf. 111. Și mult lăuda împăratul lucrurile, chipul și toate obidele moldovenilor. neculce, l. 226, cf. 26. De pe graiu, de pe port, de pe obiceaie și de pe alte lucruri de casă și de oaste, îi cunoștea. cantemir, hr. 126, cf. ist. 63, antim, ap. gcr ii, 5/15. Cumu-i obiceru turcului (a. 1757). cat. man. i, 559. La Divanul cel mare este obiceiu să se afle și mitropolitul țerii (a. 1762). gcr ii, 75/19. De răsipa dachilor și de obiciaile rămlenilor (a. 1781). cat. man. i, 377. Ahăsta-i cel care Obiciaiul va strica păgîn Și va da robilor slobozie. budai-deleanu, ț. 329. Vremile schimbă și obiceiurile. kotzebue, u. 16^v/27, cf. marcovici, d. 396/1. Cu toți s-au pus în rînd după obiceiu, supt măr. drăghici, r. 137/9. Gospodăria românilor... are obiceiurile sale rezămate pe climă. i. ionescu, c. III/3. Beau, mănîncă, ospătează, Precum iaste obiceaiul. bârac, a. 43/7. În lunga petrecere a lor în Dacia, lăsară multe urme și obiceiuri între români. Bălcescu, m. v. 9. Apropiindu-se de Alexandru Vodă, se închinară pînă la pămint, fără a-i săruta poala după obicei. negruzzi, s. i, 138, cf. 70. Aceste două opere ale lui Filimon... sînt mai mult o colecțiune de tablouri adevărate și vii ale obiceiurilor și moravurilor noastre din epoca de tranzițiune. ghica, s. 63. Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, eminescu, o. i, 151. Se pleacă după obicei, își ia purcelul, iese și pornește spre casă. creangă, p. 84. După ce-și dară bună dimineața, după obicei, zmeul luă pe fată și rnerseră în grădină, ispirescu, l. 20, cf. 37. Tradițiile și practicile lor religioase au rămas în popor ca niște simple legende și obiceie casnice și cîmpenești. odobescu, s. i, 211. Ce fel de obiceie sau oblicere, după cum se mai zice, au ei despre cucostîrci sau barze. marian, o. ii, 310. După obiceiul timpului, se adusese la masă mîncare în neștire; mai bine de cinsprezece feluri, camil petrescu, o. i, 307. Și-i cunună un cinstit părinte, după cum li era legea și obiceiul. reteganul, p. iv, 31, cf. v. 30. Ęstă obiśeŕu tăt ca la Sîm-Micori, vińe popa șî băgăm oameńi la masă. densusianu, ț. h. 115, cf. 194, pașca, gl. Așa ie obiśeriu nost, să purtăm straița-n cîrcă, gregorian, gl. 49, cf. alrt ii 62. Obiceiul pe tăcute pravilă ajunge. zanne, p. viii, 78. ◊ Logofăt de obiceiuri = maestru de ceremonii. Era în acea zi priimire mare la curte. Logofătul de obiceiuri îngrijise despre toate. filimon, o. i, 109. ♦ (Învechit, mai ales în legătură cu verbul „a face”) Datină, practică religioasă; rit. Luo trupul lui I[isu]s de-l înfășură cu pînză curată și cu mirodiile, cum era obiceaiul jidovilor să îngroape pre oamenii cei de cinste (a. 1642). gcr i, 101/6. Fac obicei grecesc la praznicul lui Perseu. herodot (1645), 117. Întră acolo în pădure Anaharsis, țiind tămpănă a mănă, și alte obiceie făcînd a praznicului aceluia. ib. 231. Va îngropa pre mort... și nu va socoti toate lucrurile și obiceaiele, ce s-au apucat într-acel loc de să fac. prav. 110. ♦ (Învechit, rar) Organizație juridică; lege. Acela este... varvar, carele nici obiceiu are, nici carte știe. milescu, let. i², 103. 2. Deprindere cîștigată de cineva prin repetarea deasă a aceleași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț, (învechit) obicină (2). Să cunoaște omul și pre obiceaie. prav. 64. El singur au mai rămas în bisearic[ă] de s[ă] închina după obiceiul lui (a. 1692). Gcr i, 297/9. Întocma la obiceaiuri v-ați arătat lui Pavel. mineiul (1776), 148^v1/21. Iaste obiceaiu al oamenilor celor înțelepți să nu fie statornici în răutate. molnar, ret. 99/19. Temerea cea cu prisos a viitorului la mulți oameni este numai un obicei rău. marcovici, d. 13/5. La purtări ș-obiceiuri ca un bătrîn s-arăta. pann, e. i, 4/4. Din zi în zi obiceiul hrănește și face mare Acea patimă ce firea ne-au sămănat din născare. conachi, p. 280. Împotriva obiceiului său, Lăpușneanul în ziua aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească. negruzzi, s. i, 148, cf. 37. Unul din obiceiele mele, bune sau rele, este de a spune adevărul. filimon, o. i, 112. Cum vine sara, se culcă după obicei, creangă, p. 8, cf. 7. Era și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frînt; chiuia și trăgea la pistoale... obicei mitocănesc. caragiale, o. vi, 71, cf. bianu, d. s. Obiceiul să stau de vorbă cu sătenii bătrîni îl am de copil, sadoveanu, o. iv, 203, cf. oțetea, t. v. 62, balea, s. t. ii, 66. Dacă n-au ieșit pînă acuma, după obiceiul lor, or s-aștepte pînă mîine seară. v. rom. iunie 1954, 128. Așa-i la noi obliceriul. com. din BiLCA – rădăuți. Cîte bordeie, atîtea obiceie. zanne, p. iii, 29. ◊ loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, de cele mai multe ori, în genere. S-a așezat ca de obicei la capătul podului și a așteptat, caRagIale, o. ii, 274. Lîngă leagăn cîntul Mamei de-obicei e trist. coșbuc, p. i, 265. La plecare, m-a condus ca de obicei pînă la poartă, ibrăileanu, a. 142, cf. 19. Farmecul acestei ființe, de obicei posacă... îi sta în ochi. m. i. caragiale, c. 27, cf. 34. Titu Herdelea găsi pe Roșu mai ursuz ca de obicei. rebreanu, r. i, 299. Azi noapte, a plouat ca de-obicei. minulescu, v. 191. Toate acestea de obicei rămîn în grija lui Vasile. c. petrescu, a. 387, cf. id. c. v. 372. Ieșise mai curînd ca de obicei, ca să asculte zvonul cel dulce al paserilor. sadoveanu, o. xv, 380. Lumea se aduna ca de obicei pe cheu la sosirea vaporului. bart, e. 317, cf. 397. Să fie introduși, ca de obicei, prin intrarea de pe terasă. camil petrescu, b. 110. Păsări mari și ciudate, de obicei negre, trec în zbor. bogza, c. o. 48. ◊ loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, popular, de obicei) = a obișnui. La toate praznicele obiceai avea și ghemon să lase unul nărodului legat carele vor vrea. tetraev. (1574), 250. După ce sfîrși sv[i]ntul pravila de noaptea, ...avea obiceaiul de dormiia pre piatră (a. 1691). gcr i, 288/18. Ave obiceiu să meargă pre ace cale (a. 1779). id. ib. ii, 119/25. Sfarmă-Peatră... avea obiceiul cînd se punea la masă să înghită mai întăi șepte, opt bolovani. negruzzi, s. i, 246. Căci nu mai am de obicei Ca-n zilele acele, Să mă îmbăt și de scîntei Din stele. eminescu, o. i, 187. Ori unde mergea avea obicei să-și lege vaca dinapoia căruței. creanga, p. 115, cf. 97, caragiale, o. ii, 230. Profesorii aveau pe acea vreme obiceiul să țină copii în gazdă, pe plată sau în schimbul unor mici servicii. cAlinescu, e. 67. Unii oameni au obiceiul să pună altora întrebări fără să-și dea seama că pot să răspundă și singuri la ele. preda, d. 222. 3. (Adesea urmat de determinările „locului” sau „pămîntului”, „pămîntesc”) Lege nescrisă stabilită de practica îndelungată a vieții; drept sau obligație statornicite prin tradiție. Ei vama n-au vrut să-ș dea pe obiciai (începutul sec. xvii). iorga, d. b. i, 18. În țară ei nu socotesc să umble după obiceiul țării, ci strică toate lucrurile bune și adaogă legi rele (a. 1631). mag. ist. i, 123/2. Ceia ce vor avea mierță sau veadre sau alte măsuri hicleani, mai mici decît cum au fost obiceaiul de vac... să-i cearte. prav. 17. A șiasea pricină, carea îndeamnă pre giudeț să mai micșureadze certarea celui vinovat, ...iaste obiceaiul locului. ib. 269. Cine au ținut... obiceaiele nesmintite, acela cu bine și cu cinste ș-au petrecut viața (cca 1650). gcr i, 143/33. I[i]s[us]... va schimba obiceaile carele au dat noao Moisi. biblia (1688), ap. gcr i, 284/13: Lăcuitorii Valahii... uneori urma împărăteștilor pravili celor de obște și alteori obiceiurilor celor pămîntești, care... sînt din vechime. prav. cond. (1780), ap. gcr ii, 124/20. După osăbite domnești cărți ce au de scuteală, sau după obiceiurile ce din învechite să păzăscu pentru această treaptă, vor fi scutiți pe oareșicari hotărît număr de bucati (a. 1818). gcr ii, 220/20. Pămîntenii să fie judecați după obiceiul locului și turcul să nu poală pedepsi pe niminea. cr (1831). 50²/13. Ostașii aveau multe privilegii sau obiceie, de pe cum se zicea pe atunci. bălcescu, m. v. 597. Obiceiul pămîntului ajunge prin întrebuințare a se face lege. negruzzi, s. i, 308. Apoi dă, cucoane,... nu te supăra..., obiceiul pămîntului. alecsandri, t. i, 215, cf. 139. [Acest document] ne dă... o pagină întreagă din obiceiul pămîntului. cuv. d. bătr. i, 51. Potrivit vechiului obicei domnesc, nu mai era osebire între noi și măria ta. delavrancea, o. ii, 137. Bătrînii orașului... cunoșteau obiceiurile pămîntului moldovenesc. n. a. bogdan, c. m. 45. Fanariot prin naștere, beizade Neculai a devenit moldovan prin adopțiune, după obiceiul pămîntului, căsătorindu-se cu o fată de boier autohton. sadoveanu, o. xiv, 398. Se numește obicei regula de conduită nescrisă care s-a format printr-o aplicare îndelungată. pr. drept, 13. ◊ (Învechit) Obicei legat v. legat. ◊ expr. (Învechit, rar) A pune limbii obicei = a se reține de la vorbă; a-și pune frîu. Gura sa o deșchise cu socuteală și cu tocmală și limbii sale puse obiceaiu (a. 1694). gcr i, 313/20. 4. (Învechit) Impozit, dare, bir. S-au scornit un obiceiu pe vite, căruia obiceiu zic muntenește văcăritul. n. costin, let. ii, 45/24. Începur-ă vini datornici de la Țarigrad... și poronci de la Poartă... a cere obiceiurile țării, neculce, l. 121. I-au jăcuit cu feluri de feluri de obide. id. ib. 169, cf. 178. Domnii cît ar pute să se ferească să nu scoață obiceiuri ce n-au mai fost. muște, ap. gcr ii, 25/11. – pl.: obiceiuri și (învechit și popular) obiceie. – Și: (învechit și regional) obiceai (pl. obiceaiuri și, rar, obiceaie, obiceaiure prav. 83), obicii (alr i 1310/387, pl. obiciuri ib., alr ii 3229/762 și obicie), (învechit) obliceai (pamfile, a. r. 22), (regional) obicer (pl. obiceruri alr i 1310/835 și obicere ib. 1310/24, 45, 77, 85, 93, 100, 103, 118, 840, 850, 856), oblicei (vîrcol, v. 97, alr ii 3229/219, 250, alr ii/386, com. din morăreni-reghin, pl, obliceiuri alr i 1310/190, 251, 259, 820 și obliceie ib. 1 310/217, 360), oblicii (alr i 1310/730, pl. oblicie ib.), oblicer (șez. iii, 83, vîrcol, v. 97, arh. folk. iii,152, bul. Fil. iv, 76, alr ii 3229/228, 833, a v 15, 20, 34, Mat. dialect, i, 184, pl. oblicere alr i 1310/125, 218, 223, 227, 375, 388, 554, 573, 576, 831 și obliceriuri ib. 1310/170, 370, 385, 532, 571, alr ii 3229/141), obricei (ciaușanu, gl.), obricer (id. ib) s. n. – Din bg. обичай.