OBSERVARE s. f. Acțiunea de a observa și rezultatul ei. 1. (Învechit) Respectare (a unei legi, a unei dispoziții, a unui obicei etc.). cf. observa (1). cf. POLizu, alexi, w. [Răspunsul] era un asentiment condiționat de observarea tratatelor. OȚETEA, T. v. 198. 2. Observație (2); p. ext. reflecție. cf. observa (2). Dacă ne încercăm a face oarecare observări asupra limbei noastre, ...n-avem nicidecum pretenția a fi priviți ca niște legiuitori. negruzzi, s. i, 337. Și cu toate acestea, observările autorului sînt adevărate. gherea, st. cr. i, 279. Încheie discuția și nu-i mai dădu voie nevestei să mai facă nici o observare. agîr-biceanu, a. 208. Beizade îi tălmăci numaidecît observările filozofice ale șătrarului. sadoveanu, o. x, 44. 3. Observație (1). cf. observa (3).Cf. polizu, alexi, w. Răutatea și pizma le agerise tare o lature a simțului de observare. agîrbiceanu, a. 483. ♦ p. restr. Supraveghere, control. cf. polizu, alexi, w. Găurile care servesc... pentru observarea procesului de fierbere vor fi prevăzute cu capace mobile. prev. accid. 92. 4. (Rar) Obiecție, critică; observație (3). Domnule Serviescu, să-mi dați voie a vă face o observare, alecsandri, t. i, 295. Băgă de seamă numaidecît că soru-sa îi ia în nume de rău observarea asta. agîrbiceanu, a. 101. 5. (Mil.) Cercetare, supraveghere executată asupra inamicului și a obiectivelor lui, cu ochiul liber sau cu aparate optice, în scopul obținerii unor date. Cf. ltr, der. – PI.: observări. – v. observa.