OBSESIE s. f. 1. Imagine, idee care urmărește pe cineva fără întrerupere, stăruitor; preocupare chinuitoare, frămîntare neîncetată, provocată de un gînd sau de o imagine. cf. ȘĂINEANU, ALEXI, W. Trăia sub obsesia muzicii. ARDELEANU, U. D. 37. Ieșind din bancă am ieșit din sfera obsesiunii și a nerăbdării. GALACTION, O. 58. Sînt mereu subt obsesia regulamentelor. CAMIL PETRESCU, U. n. 296. Scăpase în sfîrșit de obsesie. C. PETRESCU, î. II, 45. De obicei, migrenele lui Mircea erau precedate de obsesii muzicale...: refrenuri de operete. TEODOREANU, m. II, 165. Această nelămurire e datorită obsesiei formalismului kantian. RALEA, S. T. II, 251. Se împletesc gîndurile, obsesiile și amintirile. BOGZA, C. O. 348. 2. (Med.) Tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin manii, idei fixe, frică. În tăcerea asta, conștiințele lor se simțeau spionate și sufereau ca de o obsesiune. VLAHUȚĂ, D. 79, cf. BIANU, D. S. Cînd au trecut prin dreptul casei ei, repeta fără sfîrșit, ca într-o obsesie, cîteva măsuri dintr-o mazurcă. IBRĂILEANU, A. 110. Titu găsi oportun să-l roage să mai lase în pace eterna chestie țărănească ce-l urmărea pretutindeni ca o obsesie. REBREANU, R. I, 57. – PI.: obsesii. – Și: (învechit) obsesiuine s. f. – Din fr. obsession.