OBȘTE, OBȘTIE sf. 1 Comunitate; mulțime, gloată, public, populațiune, popor: Așa-i și la omenire, Cînd în obștii nu-i unire (DON.); obștia ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea (NEGR.); toată obștea cuvioasă, muieri și bărbați, asculta cîntările... băratului (ODOB.) ¶ 2 De ~, comun, general, public ¶ 3 În de ~ loc. adv. În genere, în mod general, de obiceiu: vremea rea a amorțit satul în de obște sgomotos (DLVR.) [vsl. obĭštĭ, -te, -tije].