ODIHNITOR, -OARE adj., s. f. 1. adj. Care reface energia, puterile (v. reconfortant); care liniștește, liniștitor. cf. gcr i, 109/33. Starea sănătății lăcuitorilor... de prin carantine (lăzăreturi) este de tot odihnitoare. gt (1838), 2²/2. De la voi eu voiu pricepe Binele odihnitor. i. văcărescul, p. 128/10, cf. polizu. După un somn lung și odihnitor, o să mi să pară că tot ce ți-am spus ți le-aș fi spus de un an de zile. DELAVRANCEA, Ț. 234, cf. DDRF, BABCIANU, alexi, w. Somn bun ș-odihnitor, natură, somn bun. anghel. î. g. 36. Și deasupra cerul. Ce odihnitor e și lin! c. petrescu, î. ii, 78. ◊ (În contexte figurate) Din cînd în cînd [rîul Putna] se lasă-n culcușuri largi, odihnitoare și pare c-ațipește-o clipă pe căpătîiul stîncilor învinse. vlahuță, r. p. 177. 2. adj. (Învechit, rar) Care oferă odihnă (7). El nici partea de țărina odihnitoare trupului lui n-au avut. n. costin, let. ii, 77/33. 3. s. f. (Regional, concretizat, în forma hodinitoare). Loc de popas (Petrila). A iii 17. – PI.: odihnitori, -oare. – Și: (regional) hodinitoare s. f. – Odihni + suf. -tor.