OMENEȘTE adv. 1. În condiții omenești, ca oamenii; p. ext. cu omenie, cumsecade, cum se cuvine. Se închina împreună cu noi omeneaște. coresi, ev. 163, cf. LEX. mars. 188, 213, budai-deleanu, lex., lb, polizu. Eu mă duc să pregătesc ceva de-a mîncărei, știi, colea, ceva mai omenește. creangă, p. 9. Cunoscui în tine fiul acelui bun împărat care ne-a cîrmuit omenește. ISPIRESCU, l. 141. Voi căuta să vă spun lucrurile omenește, ca la niște prieteni buni. vlahuȚă, s. a. ii, 570, cf. ddrf, cdde, pascu, s. 179. Se hotărî să meargă la Toma, să se înțeleagă împreună omenește. rebreanu, i. 181. Badea și Constantin au crescut, în casa acestui unchi, destul de omenește și de cinstit. galaction, o. 112. Să-l chemi și să-i vorbești omenește. c. petrescu, c. v. 229. Îmi era mie rușine să deschid gura și să vorbesc omenește față de strîmbăturile lor. teodoreanu, m. ii, 327. Stingher tu nu rămîi și te formezi în gloată, Și făptuiești, la fel cu alții, omenește. blaga, l. u. 89. Eu ți-am spus-o omenește: Glia noastră nu-ți priește. v. rom. octombrie 1954, 77. Crezi că ți-ar trebui multă vreme ca să-i convingi să doarmă totuși omenește? galan, b. i, 324. Am pomenit să se adune om cu om și să se înțeleagă omenește. preda, Î. 27. Unchiașul plăti și de astă dată omenește, cit tocmise ca să-i îmbrace reteveiul cu argint. ispirescu, ap. gcr ii, 356. Călătorii, osteniți și flăminzi fiind..., se așezară la masă și mîncară omenește. reteganul, p. iii, 4. Deacă va griji bine de ei și să va purta omenește, îi va da... un armăsar. cătană, p. b. i, 9. Își ținu gospodăria omenește. șez. vii, 139. Prietenu-n casă-l primea, Omenește mi-l cinstea. ant. Lit. pop. i, 462. Te tocmește dușmănește și plătește omenește. pann, p. v. ii, 86/27. ◊ loc. adv. (Rar) Pe omenește = pe înțelesul oamenilor, clar. Narată pe-omenește, tradițiunea-antică, Ne face să-nțelegem enigma ce agită, De șaptezeci de secoli, umana rațiune. heliade, o. i, 380. ♦ (Rar, în opoziție cu militar) Ca pentru civili. Tu cămașă mi-i croi, Dar să n-o coși omenește, Ci s-o coși cătănășește. jarnîk-binSEANU, D. 307. 2. Din punct de vedere omenesc, în mod omenesc. Pe cit se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui. maiorescu, cr. ii, 323. Omenește ai cîteodată drept să te simți mîndru de veacul tău. c. petrescu, i. 267. Am făcut tot ce e omenește posibil, să te vindec. id. c. v. 154. – Din omen- (tema veche a lui om) + suf. -ește.