OMENIE sf. 1 Fire și purtare de om bine crescut, bună-cuviință, politeță, delicateță, cinste: oamenii ajunseseră să nu mai cunoască ce este omenia, ce este cinstea, ce este mila (ISP.); un vînt de stricăciune sufla peste lumea întreagă: nu mai era cinste, nu mai era ~ (VLAH.); (P): lăcomia pierde omenia; (P): cine cere nu piere, dar nici ~ n’are; lipsit de ~, neomenos; lipsit de bunăvoință, de delicateță: m’oiu duce... să încredințez cine știe cărui lipsit de ~ cinstea... liniștea și fericirea mea (CAR.) ¶ 2 De ~, cuviincios, politicos, bine crescut, de treabă, cum se cade: primesc cu voie bună oaspeții cei de ~ (ISP.); chiamă-l înlăuntru, să-l cinstim ca pe un om de ~ (RET.) ¶¶ C. 👉 NEOMENIE [oameni].