OMĂT (pl. -ături, omete) sn. Mold. Bucov. Băn. 🌦 Zăpadă: avea... părul negru ca pana corbului și fața albă ca ~ul (ALECS.); De ce-așterni ~ul iernii peste floarea lui April? (VLAH.); într’o iarnă ninsese atîta, cît mai nu se vedeau șatrele din ~ (SB.); cînd au început să se topească ~urile (SAD.); ducea un drumuleț strîmt peste podețul pe jumătate îngropat de omete (GRIG.) [srb. o m e t „măturătură”].