OP¹ subst. (învechit, în expr.) A fi op = a) a fi de folos, util, oportun. Toți plecară-se depreaunră și fură op. psalt. hur. 9^r/9. Toți ucloniră-se preură, și nu fură op (nu fură treabnici C, netreabnici fură C^2, netrebniciră-să D). psalt. 102. Ce e opu a fi tărie astădzi cuvîntul lui Domnedzeu (a. 1619). cuv. d. bătr. ii, 123/14; b) a trebui, a fi necesar. De cîte ori va fi op, cei de botezat să-i boteze preoții. șincai, hr. 1, 241/19, cf. ii, 52/15. ◊ (Eliptic, urmat de verbe la conjunctiv) Nebune! ce veri tu semăna nu va învie; opt... să moară înainte (cca 1569- 75). gcr i, *13/34. Și cînd vine vreamea, noi opt să murim, coresi, ap. ccr 24/4. Din pom bun roadă bună op să iasă. simion dasC., let. 90. A fi (spre) op (să... sau a...) = a trebui (să...), a fi nevoie (să...). Opu iaste (trebuiaște n. test. 1648, cuvine-se biblia 1688) voao fără voroave se fiți. cod. vor. 12/5. Și scotea de-i punrea ce era spre opu (ce ne trebuia n. test. 1648, ceale de treabă biblia 1688). ib. 98/11. A avea op = a avea nevoie, a avea lipsă. Socotind împăratul Traian că fiecare stăpînire n-are op numai de arme, ci și de învățături, ...și-au pornit învățăturile și meșteșugurile între supuși. șincai, hr. i, 8/18. Fieștecare plugariu mai nainte de toate are op (lipsă) ca se cunoască pămîntul. economia, 4/6. Maramoreșeanii zic „nu am op” alți alți români o zic „nu am lipsă”. maior, ist. 237/25. Părțile ceale stătătoare și curătoare au op (lipsă) una de alta. ÎNV. POM. 27/1. – Și: opt subst. – lat. opus (est).