OSÎNDIRE, osîndiri, s. f. Acțiunea de a (se) osîndi și rezultatul ei; condamnare. A fost amestecat într-un complot... Asta i-a adus arestarea, judecarea și osîndirea la temniță pe viața. SADOVEANU, E. 49. ◊ Loc. adj. (Învechit) În osîndire = asuprit, chinuit, urgisit. Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie, Sub asprime pierind capul unui neam în osîndire. ALECSANDRI, P. A. 71. Dintre toți pătimașii, cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie. CONACHI, P. 99.