OU (pl. ouă) sn. 1 Substanță gelatinoasă închisă într’o coajă calcaroasă, care se formează în corpul femeiuștii pasării; prin clocire, adică prin supunerea oului, cîtăva vreme, la acțiunea unei călduri moderate, iese dintr’însul un puiu de aceeași speță ca și mama; oul constitue un aliment aproape complet (🖼 3480): ~ de găină, de rață, de gîscă, de struț; ~ moale, tare, răscopt, fiert; ~ proaspăt, clocit, stricat; ouă roșii, ouă de Paști (👉 PLANȘA); albușul, gălbenușul, coaja, ghioacea ~lui; ~l lui Columb, lucru ușor de făcut, dar la care nimeni nu s’a gîndit înainte ¶ 2 (P): a nu fi nici de zeama ~ălor, a fi prost, netrebnic, a nu fi bun de nimic; parcă are ~ în poale sau parcă calcă pe ouă, umblă încet și cu băgare de seamă; a ajuns ~ mai cuminte decît găina, se zice cînd unul mic, tînăr, neexperimentat caută să se arate mai deștept decît altul mai mare, mai bătrîn, mai cu experiență; F: nu-ți cură ouă roșii, nu te bagă în seamă; cine fură azi un ~, mîine fură și un bou, cel ce fură la început un lucru de nimic se deprinde cu timpul și ajunge hoț în toată regula; 👉 AN1 16, CLOȘCĂ1, GĂINĂ2 ¶ 3 Se zice pr. ext. de germenul din care iese cu timpul puiul ori-cărui animal, afară de păsări: ~ă de furnici; ~ de șarpe ¶ 4 Tot ce are forma unui ou: femeile se slujesc de un ~ de lemn ca să cîrpească ciorapii; ~ genunchiului, rotula ¶ 5 🌿 OUL-INULUI – LUBIȚ; OUĂLE-POPII¹ – SPÎNZ1; – OUĂLE-POPII², plantă ierboasă, tuberculoasă, de un verde-deschis, din fam. orchideelor, ale cărei flori, albe-verzui, împestrițate cu puncte și linii roșii-purpurii, răspîndesc un miros puternic și neplăcut, miros de țap (Himantoglossum hircinum) (🖼 3481) [lat. ovum].