pavană 1. Dans* de Curte din sec. 16. 2. Piesă introductivă în suita* instr. a sec. 17 provenită din p. (1). Originea și etosul* p. sunt controversate. Conform muzicologiei germ., este de obârșie sp. (pavo, „păun”), obârșie pentru care pledează caracterul său majestuos, grav. P. este urmată de obicei de un dans contrastant, rapid, în măsură ternară* (gagliarda*, saltarello* etc.). Numele – transformat în padovana – a fost folosit de unii maeștri it. ai lautei* pentru a desemna un dans diferit, vioi, bazat pe o anume formulă ritmică: 1/4 1/8 1/4 1/8. La începutul sec. 17, p. pătrunde în suita instr. germ. sub forma unei introduceri (intrada*) solemne, grandioase, cu fraze* largi și bogat ornamentate*. În jurul anului 1650, locul ei este luat de sinfonia* sau sonata* (ca părți introductive ale ciclului (I, 2) suită). Conform muzicologiei fr. p. este un dans de curte originar din Italia de N, rapid, în măsură ternară (12/8). Primele p. consemnate în partituri* (scrise sau tipărite) se semnalează la Veneția (1508, 1510, 1517), purtând indicațiile: padoane, paduana, padovana. Transformarea p. într-un dans lent, solemn, s-ar datora preluării sale greșite, confuze de către muzicienii sp., engl. și germ. Astfel, englezii credeau în originea iberică a dansului, denumindu-l „paduana hispanica”. Trebuie deci făcută distincția între paduana sec. 16, dans rapid și strălucitor, și p. suitei instr. a sec. 17, parte introductivă lentă a ciclului. În epoca modernă, au compus p. Fauré, Ravel, Enescu.