PERFECȚIUNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-. – Var.: perfecție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.