PODMOL, podmoluri, s. n. (Popular) 1. (Și în forma potmol) Pămînt adus de torente și depus pe albiile rîurilor sau pe malurile lor; aluviune, mîl, nămol. Simțind că vin și cumnații lui, băgă iapa iar în potmol. VISSARION, B. 45. La potmolul Dunării, Und’s-adună gîrlele, Und’se varsă apele. TEODORESCU, P. P. 563. ♦ Cantitate mare, grămadă. A plouat. Ce potmol de apă! I. CR. IV 59. 2. Mal înalt, abrupt, ros de ape. Cînd te uitai pe podmolul dinspre apus, vedeai jos, în vatra cîmpului, spinarea argintie a Mureșului, alături de coama neagră a căii ferate. DAN, U. 195. Ne-am oprit pe un podmol spațios ce s-a ridicat lîngă Dunăre. La TDRG. 3. (Regional) Prispă. Fuseseră puse în rînd și celelalte încăperi ale casei, iar podmolul, ca un brîu ce-o înconjura de jur împrejur, înnoit și îndreptat. V. ROM. iulie 1953, 129. ♦ Vatră de lut pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. (Atestat în forma pomnol) Pătru... își puse pălăria pe vîrful cuptorului și se așeză pe pomnol. La TDRG. – Variante: pomnol, potmol s. n.