PRICHINDEL, prichindei, s. m. Om mic de statură, vioi și poznaș (v. pitic); p. ext. copil mic (sprinten și vioi). Mamă, mamă – a strigat întorcînd capul spre odaia cealaltă. – Uite ce prichindei. PAS, Z. I 74. Sadoveanu ne duce într-o lume de basme. Apariția prichindeilor e un basm adevărat. IBRĂILEANU, S. 9. ◊ (Precizat prin «om», «copil») Un prichindel de copil i-a adus și omului de mîncare. GÎRLEANU, L. 39. Odată, cînd se plimba singură printr-o pădure și plîngea de nenorocul ei, se pomenește fata că-i iese înainte un prichindel de om, șchiop și cam ghebos, o pocitură. CARAGIALE, S. N. 277. (Rar, vorbind de animale) Jap [cățelul] era un prichindel. GALACTION, O. I 304. ◊ Fig. Orice snop e-un prichindel Cu lungi plete aurii. D. BOTEZ, F. S. 87.