PRINCIPÁT (< lat.) s. n. 1. (În Roma antică) Sistem de guvernare instaurat de August la sfârșitul războaielor civile. Denumit și imperiu sau imperiul timpului, p. a durat între anii 27 î. Hr. și 285 d. Hr., fiind înlocuit de o nouă formă de guvernare, dominat, instaurată de Dioclețian. Epoca p. se caracterizează prin participarea Senatului la conducerea statului, caracterul electiv și limitat în timp al magistraturii supreme și prin netransmiterea ereditară a demnității imperiale. 2. Teritoriu condus de un suveran care poartă titlu de principe. ♦ (La pl., de obicei determinat prin „române” sau „dunărene”) Țara Românească și Moldova, împreună, înainte de Unirea din 1859. 3. Demnitatea de principe.