prisácă, prisăci, s.f. 1. Pădure tăiată; runc. 2. Vale îngustă, seacă. 3. Îngrăditură din nuiele. ■ (top.) Prisaca, top. frecvent în zona Lăpuș, semnalat și în Maram. Istoric (Botiza și Ieud); Prisaca (Măgura Țicău), masiv situat în sudul jud. Maram., la granița cu jud. Sălaj. – Et. nec. (DEX); din sl., cf. bg. prěsěk, scr. presěka, din sl. prisěkati „a tăia” (Cihac, Conev, Iordan, după DER); (pentru sensul 1) din sl. prisǐeka „tăiere de tot; retezare” (Scriban).