PROCURATOR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, însărcinat cu strîngerea dărilor și repartizarea cheltuielilor. ♦ Înalt demnitar în unele țări medievale. Tatăl meu ura pe procuratorul Badoer, și l-a otrăvit la un ospăț. NEGRUZZI, S. III 466. 2. (Rar) Cel care procură cuiva ceva. Oamenii erau pentru tine simpli procuratori de plăceri. VLAHUȚĂ, O. A. 503. 3. Mandatar.