protuberanță sf [At: KRETZULESCU, A. 91/13 / V: (înv) ~ren~ / Pl: ~țe / E: fr protubérance] 1 Formație anatomică ce constă într-o proeminență pe suprafața unui organ. 2 (Atm; îs) ~ inelară Segment al encefalului, situat între bulb, pedunculii cerebrali și cerebel. 3 (Pgn) Proeminență. 4 (Ast) Nor de gaze incandescente la marginea discului solar.