PÎCLĂ, pîcle, s. f. 1. Ceață slabă, negură ușoară. Făceau popasuri lungi prin gări singuratece. Uneori ploua și-i acoperea pîcla umedă. SADOVEANU, M. C. 84. Abia mai pășesc, șovăind prin pîcla deasă ce îneacă orașul amuțit. VLAHUȚĂ, O. AL. 140. Și tot ninsoare și pîclă pînă în pămînt, de nu se vedea om pe om alăturea fiind. CREANGĂ, O. A. 47. ◊ Fig. Cînd oare ochii noștri se vor mai curăți de pîcla rătăcirii în care ne aflăm? NEGRUZZI, S. II 273. 2. Văl atmosferic albăstrui sau galben-cenușiu, care micșorează claritatea atmosferei la orizont, fiind provocat vin special de refracția inegală a luminii în straturile de aer de temperaturi diferite, încălzite de suprafața solului. Ziua era însorită, vînt nu adia; cătră munți se împînzea ușoară pîclă albăstrie, iar cătră miazăzi-răsărit era o depărtare adîncă sub cer de secetă. SADOVEANU, F. J. 489. Crîngurile se întind desfrunzite, cafenii, cu o ușoară pîclă arămie deasupra lor. id. O. VII 331. ♦ Fig. Strat des, pînză de fum, de ploaie etc. În ponoare depărtate abatele bănuia așezări omenești, sub pîcle de fum. SADOVEANU, Z. C. 9. Satul abia însemna o linie mai întunecată în pîcla vînătă a ploii. C. PETRESCU, Î. I 144. 3. Atmosferă înăbușitoare, zăpușeală (pe timp noroș). Coada cometei a ajuns și pe la noi de vreo două zile pricinuindu-ne multă supărare cu călduri și pîclă. CARAGIALE, O. VII 161. 4. Vulcan mic, întîlnit în unele regiuni petrolifere cu zăcăminte degradate, din care erup ape sărate, gaze și uneori petrol; pufnă.