pămînteán, -eáncă d., pl. enĭ, ence (d. pămînt). Care locuĭește pe pămînt, nu aĭurea (în poveștĭ). Indigen, autohton, nu emigrant: pămînteniĭ și străiniĭ. Om pămîntean, femeĭe pămînteancă (subst. ca și în țărancă Româncă), om de pe lumea asta, nu de pe cea-laltă (în poveștĭ). – Vechĭ și pemint-, pămint-.