RÎNJET, rînjete, s. n. Grimasă de batjocură sau de răutate, care strîmbă figura și descoperă dinții; rîs sau zîmbet răutăcios, sarcastic. Rînjetul lui Todericiu se adînci. VORNIC, P. 21. Nu mai vedea rînjete, ci numai chipuri senine. TUDORAN, P. 337. După o secundă de șovăire, îi înfruntă privirea cu un rînjet obraznic. REBREANU, R. II 195. ◊ Fig. Ferestruicile se strîmbau într-un rînjet. CAMILAR, N. I 19. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, constînd din arătarea dinților. Încercă să rîdă, dar rîsul fu ca un rînjet de cîine bătut. C. PETRESCU, C. V. 146.