reieșire sf [At: (a. 1869) URICARIUL, I, 179 / Pl: ~ri / E: reieși²] 1-2 (Îvr) Reușită (1-2).

REIEȘI, pers. 3 reiese, vb. IV. Intranz. A rezulta, a apărea ca o consecință logică. – Pref. re- + ieși (după fr. ressortir).

reieși² vi [At: STAMATI, D. / Pzi: reies / E: re¹- + ieși după it riuscire, fr réussir] 1-4 A reuși (1-4).

reieși¹ vi [At: MUREȘANU, P. 150/13 / Pzi: reies / E: re¹- + ieși după fr ressortir] 1 A se ivi din nou. 2 A ieși. 3 A ieși în evidență. 4 A apărea ca o consecință logică.

REIEȘI, pers. 3 reiese, vb. IV. Intranz. A rezulta, a apărea ca o consecință logică. [Pr.: re-ie-] – Re¹- + ieși (după fr. ressortir).

REIEȘI, pers. 3 reiese, vb. IV. Intranz. A rezulta, a apărea lămurit.

A REIEȘI pers. 3 reiese intranz. A apărea ca o consecință; a rezulta; a urma. /re- + a ieși

reieșì v. a rezulta: reiese de aci. [După fr. ressortir].

*reĭés, a -ĭeși v. intr. (re- și ĭes, după fr. ressortir. V. reușesc). Rezult, apar lămurit: de aicĭ reĭese dreptatea luĭ.

reieși (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. reiese, 3 pl. reies, imperf. 3 sg. reieșea; conj. prez. 3 să reiasă

reieși (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. reiese, imperf. 3 sg. reieșea; conj. prez. 3 să reiasă

reieși vb., ind. prez. 3 sg. reiese, imperf. 3 sg. reieșea; conj. prez. 3 sg. reiasă

reieși (ind. prez. 3 sg. reiese, conj. reiasă)

reies, -iese 3, -iasă 3 conj.

REIEȘIRE s. v. izbândă, reușită, succes.

reieșire s. v. IZBÎNDĂ. REUȘITĂ. SUCCES.

REIEȘI vb. v. izbândi, izbuti, reuși.

REIEȘI vb. 1. v. decurge. 2. v. rezulta. 3. v. subînțelege. 4. v. evidenția.

reieși vb. v. IZBÎNDI. IZBUTI. REUȘI.

REIEȘI vb. 1. a decurge, a proveni, a rezulta, a urma, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecință care ~ din alta.) 2. a însemna, a rezulta, a urma, (fig.) a se desprinde. (De aici nu ~ că...) 3. a rezulta, a se subînțelege. (Aceste lucruri ~ destul de limpede.) 4. a se evidenția, a se reliefa. (Se ~ un anumit patos în poezia lui.)