RĂPĂITURĂ, răpăituri, s. f. (Mai ales la pl.) Zgomote scurte și dese produse de izbituri repezi și cadențate; răpăială. Abia mîntui vorbele și alături se auziră, ca o grindină care lovește în geam și pe acoperiș, răpăituri. PAS, L. I 138. Răpăiturile se tot întețeau, ba auzi chiar și un fel de mugete. STĂNOIU, C. I. 185.