saturație sf [At: MARIN, F. 490/23 / V: (înv) ~iune / E: fr saturation, lat saturatio, -onis] 1 Stare a unui sistem fizico-chimic sau tehnic în care, prin variația unui anumit parametru, unele mărimi care caracterizează sistemul au atins valoarea maximă (sau sunt foarte aproape de acesta). 2 (Îs) ~ magnetică Stare a unui corp feromagnetic aflat într-un câmp magnetic foarte puternic și care, prin sporirea în continuare a intensității acestui câmp, nu mai poate realiza nici o sporire a inducției magnetice. 3 Stare de plinătate, de intensitate maximă a ceva sau a cuiva, satisfacere deplină a ceva sau a cuiva. 4 Stare de suprasaturație. 5 (Pex) Plictiseală, oboseală, dezgust, silă care decurge dintr-o stare de saturație (4) Si: sațietate (3).