SCOFÎLCIT, -Ă, scofîlciți, -te, adj. 1. Foarte slab, cu obrajii uscați, lăsînd să se străvadă forma oaselor; bătrîn, îmbătrînit. Lihniți de foame, scofîlciți la față, cavaleriștii mărșăluiau fără încetare, de zile și nopți. CAMILAR, N. I 212. S-a ivit un cap scofîlcit, cu fire rare și sure de barbă, cu o scamă albă de păr pe-un craniu aproape chel. C. PETRESCU, A. 330. Merse și merse, cale lungă neumblată, pînă ce dete de o altă colibă, de unde de asemenea ieși o mătușă sihastră, și mai bătrînă, și mai scofîlcită. ISPIRESCU, L. 358. 2. Fig. (Despre obiecte) Deformat, îndoit, turtit; coșcovit. Ploaia cădea ca dintr-un jgheab și lampioanele de hîrtie, udate și scofîlcite, picurau apa galbenă, roșie și albastră. ARDELEANU, D. 174. Și-n jocul slabei noastre lumini, pe păreții umezi și scofîlciți ai hrubei se-nșiră tot felul de vedenii urîte. VLAHUȚĂ, la TDRG. Pleacă, lăsînd în loc pe cele vechi, sparte și scofîlcite de lovituri de dagă și de buzdugan. GHICA, S. 535.