SEMIOCLUZIVĂ, semiocluzive, adj. (În sintagma) Consoană semiocluzivă (și substantivat, f.) = consoană africată, v. africată. [Scris și: semioclusivă. – Pr.: -mi-o-] – Semi- + ocluzivă.

semiocluzivă a vz semioclusivă

semioclusivă sf, af [At: SCL 1967, 521 / P: ~mi-o~ / V: ~uzi~ / Pl: ~ve / E: semi- + oclusivă (după fr demi-oclusive)] 1-2 (Fon; șîs consoană ~vă) (Consoană) a cărei articulare începe cu o ocluziune și se termină printr-o constricție Si: consoană africată.

SEMIOCLUSIVĂ, semioclusive, adj. (În sintagma) Consoană semioclusivă (și substantivat, f.) = consoană africată. [Pr.: -mi-o-] – Semi- + oclusivă.

SEMIOCLUSIVĂ s.f. Africată. [Pron. -mi-o-. / < it. semiocclusivo].

SEMIOCLUSIV, -Ă adj., s. f. africat(ă). (< engl. semi-occlusiv)

SEMIOCLUSIV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre sunete consonante) Care este pe jumătate oclusiv; care începe cu o ocluzie și se termină printr-o constricție; africat. /semi- + oclusiv

semiocluzivă (desp. -mi-o-clu-) s. f., g.-d. art. semiocluzivei; pl. semiocluzive

!semiocluziv (desp. -mi-o-clu-) adj. m. (+ s. n.: sunet ~); f. semiocluzivă (consoană ~), pl. semiocluzive

semioclusivă (-mi-o-clu-) adj. f., s. f., pl. semioclusive

semioclusivă adj. f., s. f. (sil. -mi-o-clu-), pl. semioclusive

SEMIOCLUSIVĂ s., adj. (FON.) africată. (Consoană ~.)

SEMIOCLUSIVĂ s., adj. (FON.) africată. (Consoană ~.)

SEMIOCLUSIV, -Ă adj. (< it. semioclusivo): în sintagma consoană semioclusivă (v.).