SIMBRIE, simbrii, s. f. 1. (Astăzi rar) Răsplată în bani (mai rar în natură) care se dă unei persoane angajate pentru un timp determinat în serviciul unui particular; leafă, salariu. Dacă ești om bun, muncești cu simbrie și-ți duci viața de la un an la altul... nu poți aduna bani. DUMITRIU, P. F. 7. [Servitoarele] se schimbau mereu, – între altele și pentru că erau bătute și nu primeau niciodată simbrie. PAS, Z. I 156. A zis fetei să se suie în pod să-și aleagă de-acolo o ladă care-a vrea ca să și-o ieie ca simbrie. CREANGĂ, P. 289. Se statornicește simbria, – atîția bani, atîtea opinci, atîtea rînduri de cămeși, sumanul obicinuit, cojocul pentru vremea de iarnă. EMINESCU, N. 141. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în simbria cuiva = a fi sau a se angaja în serviciul cuiva. Sînt argat în simbria lui Mihai Pavlovici. DAVIDOGLU, O. 34. De acu-nainte Nu mai intră... într-așa simbrie. CONTEMPORANUL, II 359. A ține (pe cineva) cu simbrie = a avea pe cineva în serviciul său. Vorbești cu mine, îi zise ea, cum ai vorbi cu un străin, cu un copil, cum ai vorbi cu o slugă, pe care o ții cu simbrie, fiindcă ai trebuință de ea. SLAVICI, O. I 186. ♦ Retribuție în bani pe care o primește un funcționar al statului; salariu. Dascălii vor părăsi catedrele. N-au mai primit simbrie de mult. SAHIA, N. 63. ♦ Recompensă. Băieți! Mergeți cu jupînul! Ați auzit ce poftește. Simbria-i destul de bună: faceți treaba voinicește. HASDEU, R. V. 54. 2. (Învechit și arhaizant) Leafa ostașului (v. soldă); p. ext. serviciu de mercenar plătit. Eu îl știam căpitan în simbria Tomșei! SADOVEANU, O. VII 93. Ne costă mult străinii aduși în țară... Știm ce darnic a fost Despot plătind a lor simbrie, Ei au luat cu dînșii întreaga visterie. ALECSANDRI, T. II 159. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I 138. 3. Sîmbră. (Cu pronunțare regională) Această însoțire sau tovărășie se numește, prin părțile de sus ale Moldovei și prin Bucovina, sîmbră sau simbrie. PAMFILE, A. R. 46.