SOAȚĂ, soațe, s. f. 1. (Rar) Soție, nevastă. Femeia aceea mîndră era soața domnului moldovenesc. SADOVEANU, O. VII 90. Ghencea, măre, se-ntîmpla, Că de tînăr se-nsura... Mîndră soață că-și lua. TEODORESCU, P. P. 623. De-mi ești soață credincioasă, Fă la apă că purcezi Și-n fugă să te repezi... La casele Marcului. ALECSANDRI, P. P. 125. 2. (Învechit și popular) Cel care sprijină pe altul într-o întreprindere; colaborator, tovarăș. Dacă e așa, zise țiganca, și eu vă voi fi soață... și apoi lăsați tot lucrul pe mine, că voi face ce voi ști. RETEGANUL, P. II 28. ◊ Fig. [Virtutea este] soață drăgăstoasă în ale păcii. ISPIRESCU, U. 27. 3. (Învechit și popular) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. După ce i să urî boierului de bătut, îl lăsă, spuindu-i că soață la asta să nu mai facă. RETEGANUL, P. III 29. Multe nebune și prăpădite am văzut în lume, dar soață ție nu ți-aș găsi să umblu și noaptea, nu numai ziua. id. ib. IV 6.